Un suflet revoltat

E tot mai usor de observat cum oamenii isi ingradesc libertatea prin gardurile numite clisee mentale.

Suntem precum niste papusi ghidate cu ață de catre niste tipare invechite care ne-au fost inoculate si pe care le-am transformat in realitatea noastra.

Ei bine, acea ață e mai subtire decat ne imaginam si rezista pentru ca o alimentam mental cu ganduri si idei care de fapt nu ne apartin, pentru ca nu vin din noi, ci din afara noastra. Acea ața te face sa crezi ca ai nevoie de muuulte bunuri ca sa fii fericit, ca ai muuuulte nevoi pentru care sa scoti banul.

Oare pentru atata ne-am nascut ? Pentru niste placeri care nici macar nu-s ale noastre, ci ni s-au oferit? Fumatul, alcoolul, televizorul, pornografia, sexul, barfa, cancanul, vilele si masinile scumpe la vedere pentru snobism, bijuteriile inutile, etc. ….pentru astea „trag” majoritatea romanilor la joburi pe care le detesta si pentru astea sunt sclavii bancilor sau ai multinationalelor. Si din astea s-a nascut coruptia, ipocrizia si minciuna.

Oare merita ? Oare asta e esenta vietii ?

Nu sunt o papusa sa ma impopotonez cu bijuterii sau haine scumpe, pasarile cerului sunt superbe si nu se imbraca cu haine de firma. O floare nu invidiaza o alta floare pentru culorile ei. Cainele tau nu inceteaza sa se bucure cand te vede chiar daca esti „prost” imbracat.

Iubesc albastrul cerului si iubesc libertatea. N-am nevoie de “nevoi” sau dorințe inventate pentru a fi fericita. N-am nevoie de clisee dupa care sa fiu judecata, n-am nevoie de note pentru a mi se confirma valoarea si n-am nevoie de parerea altora pentru a fi eu insami !

Om fi noi musafiri pe lumea aceasta dar e ca si cum ne-am duce la mare si am face baie in piscina. Unde e bucuria cautarii, unde e dorinta asidua de cunoastere, unde esti tu ca si creator in aceasta lume ?

Nu va cer parerea, va cer doar sa reflectati si sa va raspundeti singuri la aceste intrebari. Iar daca v-ati saturat de ceea ce vedeti la tot pasul, poate ca e momentul sa vedeti si altceva.

Maestrii mei

Toti trecem prin diferite momente ale vietii cand ne dorim un maestru. Am constientizat ca e nevoie sa pornesc la drum, dar am nevoie de ajutor, de indrumare. Aveam nevoie de un ghid, chiar daca stiam ca fiecare e maestru si ucenic in acelasi timp.

As spune ca maestrul care apare in calea ta este ghidul pentru drumul tau si nu te-ai intalnit cu el intamplator. Asa ca m-am pornit la drum cu un sac plin de sperante si cu credinta urmatoare: Atunci cand ucenicul este pregatit, maestrul apare. M-am pregatit si in cele din urma a aparut. Rand pe rand, tot aparea cate un astfel de ghid la capat de drum. Eram extrem de incantata, fiecare imi dadea apa daca imi era sete si hrana pentru suflet.

M-am bucurat, am invatat multe de la fiecare si am considerat utile indicatiile fiecaruia, suficient de utile cat sa stiu pe care drum s-o iau ca sa ajung la destinatia mult dorita. Si drumul s-a prelungit, a devenit obositor, proviziile mele din sacul cu sperante si energie au inceput sa se termine incetul cu incetul si m-am trezit ca strig « Unde sunt ? Cum am ajuns aici ? De ce nu mi-au ajuns proviziile ? De ce sunt pe un drum lipsit de indicatoare ? »

Ei bine, am ajuns intr-un punct al drumului meu cand indicatiile primite de la ghizii pe care i-am intalnit se bateau cap in cap. Si m-am trezit ca un copil speriat atunci cand parintii lui se cearta si este pus in situatia sa aleaga, asta daca va aduceti aminte de imaginea din filmul Mr. Nobody.

Fiecare ghid a venit cu harta lui si fiecare pretindea ca el are dreptate. Iar mie imi ramanea sa pretind ca ii dau dreptate…desi in mine era o lupta crancena. Fiecare ghid s-a dovedit ulterior ca nu era asa cum ma asteptam. Din nou am gresit, nu trebuia sa am asteptari si nici sa cred in grade de comparatie (sa-l consider superior).

M-am trezit la rascruce de drumuri…« Bine, mi-am spus, si acum ce fac ? » De la fiecare am auzit raspunsuri precum « Intreaba-te pe tine », dar cu toate astea fiecare pretindea ca harta lui e cea corecta.

M-am intrebat pe mine si din interiorul meu s-a auzit ecoul a sute de voci diferite (acum o inteleg pe Ioana D’arc ), era un camp de batalie inauntrul meu. Ei bine, m-am decis sa abandonez campul de batalie, sa-mi las maestrii sa se lupte cu egourile lor si sa merg mai departe. Mi-am dorit mult sa fie toti alaturi de mine cand voi ajunge la destinatie, dar le multumesc pentru indicatiile date si de azi inainte ma voi ghida dupa harta mea. Cum stiu daca harta mea e cea buna ? Ei bine, am cerut si mi s-a dat. Si pentru prima data n-am mai intrebat pe altii, nu mi-am mai intrebat nici mintea, mi-am intrebat intuitia si inima, maestrii mei adevarati.

Acum il inteleg pe Osho de ce se contrazicea, acum inteleg de ce am dat peste ghizi atat de diferiti…am inteles ca singura harta e intelepciunea, chiar daca toti iti spun ca nu esti pe drumul cel bun.

Cred ca aceste versuri se potrivesc oricui are nevoie de un maestru.

 

Asculta mai multe audio Muzica