" Nu poti vedea bine decat cu inima. Esentialul este invizibil pentru ochi" (Antoine de Saint-Exupery)

luni, 13 septembrie 2010

Un suflet revoltat

tt7000085E tot mai usor de observat cum oamenii isi ingradesc libertatea prin gardurile numite clisee mentale.

Suntem precum niste papusi ghidate cu ață de catre niste tipare invechite care ne-au fost inoculate si pe care le-am transformat in realitatea noastra.

Ei bine, acea ață e mai subtire decat ne imaginam si rezista pentru ca o alimentam mental cu ganduri si idei care de fapt nu ne apartin, pentru ca nu vin din noi, ci din afara noastra. Acea ața te face sa crezi ca ai nevoie de muuulte bunuri ca sa fii fericit, ca ai muuuulte nevoi pentru care sa scoti banul.

Oare pentru atata ne-am nascut ? Pentru niste placeri care nici macar nu-s ale noastre, ci ni s-au oferit? Fumatul, alcoolul, televizorul, pornografia, sexul, barfa, cancanul, vilele si masinile scumpe la vedere pentru snobism, bijuteriile inutile, etc. ….pentru astea „trag” majoritatea romanilor la joburi pe care le detesta si pentru astea sunt sclavii bancilor sau ai multinationalelor. Si din astea s-a nascut coruptia, ipocrizia si minciuna.

Oare merita ? Oare asta e esenta vietii ?

Nu sunt o papusa sa ma impopotonez cu bijuterii sau haine scumpe, pasarile cerului sunt superbe si nu se imbraca cu haine de firma. O floare nu invidiaza o alta floare pentru culorile ei. Cainele tau nu inceteaza sa se bucure cand te vede chiar daca esti „prost” imbracat.

Iubesc albastrul cerului si iubesc libertatea. N-am nevoie de “nevoi” sau dorințe inventate pentru a fi fericita. N-am nevoie de clisee dupa care sa fiu judecata, n-am nevoie de note pentru a mi se confirma valoarea si n-am nevoie de parerea altora pentru a fi eu insami !

Om fi noi musafiri pe lumea aceasta dar e ca si cum ne-am duce la mare si am face baie in piscina. Unde e bucuria cautarii, unde e dorinta asidua de cunoastere, unde esti tu ca si creator in aceasta lume ?

Nu va cer parerea, va cer doar sa reflectati si sa va raspundeti singuri la aceste intrebari. Iar daca v-ati saturat de ceea ce vedeti la tot pasul, poate ca e momentul sa vedeti si altceva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu