Omul in univers...universul in om

De multe ori omul se simte...incomplet. De ce atunci cand obtinem lucrurile la care am visat indelung, simtim ca lipseste ceva dar nu stim ce? Poate pentru ca nu a obtine e scopul nostru, ci acela de a fi, de a deveni, de a evolua. Cand lipseste ceva, omul cauta un substitut dar acesta e intotdeauna de scurta durata.
Lucruri precum "realizarile" noastre in viata, cate bunuri si diplome avem, cat de destepti sau culti suntem, ne separa de ceilalti. Dar ce poate face o bucatica infima dintr-un univers care s-a decis sa nu mai faca parte din el? Cancerul se formeaza prin separarea unor celule de restul, celule care vor sa fie "altfel " decat celelalte, nu le mai place comuniunea. Asa suntem si noi, oamenii, ne-am indepartat de natura, de Mama pamant si de Cer, de Divin. Ne comportam ca niste celule canceroase pentru ca ne credem superiori. Curios, nu-i asa?
De ce sa ne separam de durerile si bucuriile oamenilor, de frumusetile si de furtunile naturii? Stiu ca durerea cuiva e si a mea, bucuria celor de langa mine e si a mea...Zambetul cuiva ma face automat sa zambesc, imbratisarea ma face sa simt ca plutesc.
Si daca ne luam dupa Codul lui Moise si Dumnezeu a spus I am that I am, atunci sa punem virgula si obtinem I am that, I am.
Am auzit ieri ciripitul unei pasari si m-am gandit ca si eu sunt cantec, am vazut tineri zambind pe strada am mi-am dat seama ca si eu sunt zambet, am inspirat aerul de munte si am simtit ca sunt si eu o particula din padure, din verdele plantelor, din frunze, sunt un strop de ploaie din toata ploaia.
Recunosc...sunt o bucata din puzzle-ul lumii..asta daca privesc doar bucata separat, pentru ca daca le vad si pe celelalte, vad intregul, vad imaginea in splendoarea ei. Sunt un univers in miniatura.
Suntem toti in Unul, suntem celulele care alcatuiesc organul Pamant din Trupul Universului. Dar sa nu uitam ca intr-o singura celula e cuprins tot Universul...priviti:)