Live like wild horses..

V-ati intrebat vreodata de ce caii salbatici sunt asa de frumosi, asa de ageri si de puternici ? Pentru ca sunt liberi…In adancul nostru noi suntem precum caii salbatici, pentru ca doar fiind liberi vom cunoaste acea stare de fericire si vom pasi pe poarta eternitatii, alergand cu viteza luminii.

Din pacate nu suntem liberi, suntem precum acei cai carora li s-au pus obloane, carora li s-au impus limite. Ciudat, nu ? De ce li s-au pus obloane ? Pentru ca acela care stapaneste un cal stie ca e periculos daca acel cal vede mai mult, stie ca acel cal are o forta si o viteza cu mult mai mare decat a sa, stie ca il poate distruge.

Nu pot sa nu observ blandetea din ochii unui cal supus, are o privire care trece prin tine, care pur si simplu te citeste. Daca-ar sti cat e de puternic, ca poate alerga fara sa se opreasca la comanda nimanui, ca n-ar alerga singur, ci impreuna cu alti cai la fel de minunati.Daca ar sti precum fratii lui  liberi ce inseamna sa alergi in lumina soarelui, pe campuri imense si sa nu ai alt orizont decat albastrul cerului…Dac-ar sti…

Sper ca v-am dat de gandit si cand aveti ocazia, priviti-i ! E timpul ca toti caii sa redevina salbatici, e timpul ca noi sa redevenim liberi, asa cum ne-am nascut,  sa nu ne mai comportam ca niste sclavi in viata aceasta, depinde numai de noi..Free your mind, free yourself, live like wild horses !

Am adaugat niste linkuri frumoase, sper sa va placa!

Find the eyes to see…

Am gasit aceasta afirmatie in Profetiile de la Celestine, deschide-ti inima si vei gasi acei ochi pentru a vedea lumea…altfel! Priveste mai aproape ;) E un sentiment minunat, care iti inunda toata fiinta cu lumina.

 

Suntem energie…

“Cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda…”

Fizica cuantica ne demonstreaza clar ca suntem facuti din energie, miscarea electronilor e pe baza de energie, tot ce vibreaza in univers e energie..Putem verifica acest lucru foarte usor. Fiecare om are o aura, un camp energetic, la unii se vede cu ochiul liber, dar pentru cine are ochi sa vada…

De multe ori cand suntem obositi spunem ca ne simtim ”storsi de energie”, ne simtim asa fara sa intelegem motivul. Parca cineva ne-a “furat” toata energia si asa este. Asta se intampla cand ne lasam condusi, controlati (de serviciu, de partener, de unele persoane, de unele lucruri, etc), constient sau inconstient, ni se ia din energie. In somn se intampla acest miracol al “incarcarii bateriilor”, insa somnul nu e singura noastra sursa de a primi energie.

Asa cum unele lucruri sau persoane ne iau energia intr-un mod “brutal”, exista si opusul si anume oamenii care ne dau energie. Daca privim un corp care nu mai este in viata, observam ca acea unda de energie a plecat definitiv, ca energia era combustibilul care ii punea corpul si mintea in functiune. Multi isi iau energia controlandu-i pe ceilalti, astfel ajungem sa ne controlam reciproc, ceea ce duce la violenta, frica, confuzie, etc. Din cauza asta simtim mereu frica de a nu pierde ceea ce avem. Ne e frica de ambele parti: ca pierdem controlul sau ne e frica sa fim controlati, manipulati (in familie, cuplu, societate, la locul de munca).

Opusul fricii e iubirea. A iubi inseamna a darui..Daca avem energie trebuie sa o daruim pentru ca e un dar divin, e acel “talant” de care vorbeste si Biblia si pe care trebuie sa-l inmultim pentru a nu-i pierde puterea. De ce spun asta? Pentru ca daruind, de fapt primesti, asa cum zicea Steinhardt in cartea lui “Daruind vei dobandi”. Daca persoana careia ii daruiesti iti raspunde daruind la randul ei, cantitatea de energie creste, se inmulteste, nu se aduna si duce la un inalt nivel vibrational al fiecaruia.

Asa se explica de ce in prezenta unor persoane dragi sau cu care rezonam ne simtim foarte plini de viata, foarte incarcati cu energie si observam ca ei se manifesta la fel. Acest lucru nu e posibil fara iubire, fara bucuria de a impartasi, fara comuniune. Si la fel e in cazul comuniunii cu natura, cu animalele sau plantele alaturi de care ne simtim revitalizati sau cu divinul prin rugaciune.

Concluzia este: paziti-va energia, nu o mai consumati cu lucruri total inutile care va seaca si daca nu va simtiti bine intr-un anumit mediu, plecati de acolo, nu asteptati sa deveniti “storsi” si sa va imbolnaviti. E important sa cautam compania celor care au ceva sa ne daruiasca si celor pregatiti sa primeasca ceea ce aveti de dat. Sa ne reconectam cu natura, adevarata sursa de viata.

Acest mesaj il gasiti si in filmul “ Avatar” dar mai ales in filmul “Profetiile de la Celestine”, aveti mai jos un fragment (momentul special e din minutul 3). ;) si un link cu mai multe detalii despre aura.

Va imbratisez cu drag.

http://parapsy.ro/?p=1359

15 ianuarie- Ne-am ales cu domnul Eminescu...

Nu pot sa nu amintesc nimic despre aceasta zi speciala dedicata celui care mi-a luminat copilaria si adolescenta cu poeziile sale si pe care l-am vazut  mereu ca pe “Sarmanul Dionis”.

Cred ca melodia de mai jos valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte despre acest mare geniu. Tot ce pot sa va spun e ca recitindu-l cu alti ochi am redescoperit lumea in scrierile lui, atat de actuale. Se pare ca se aplica principiul conform caruia cartea e mereu aceeasi, dar tu esti tot timpul altul cand o citesti.

E timpul sa il dezgropam pe Eminescu din mormantul istoriei denaturate si sa-l repunem in LUMINA, prin el vorbeste glasul stramosilor nostri, prin el vorbeste eternitatea. “Desteapta-te, romane!” si pretuieste-ti valorile, adevaratele tale valori! Iar daca acest cantec starneste un strop de sensibilitate in inima ta, atunci vei simti ca nu intamplator te-ai nascut pe pamant romanesc.

http://jurnalulcristinei.blogspot.com/2009/06/adevarul-despre-eminescu-la-120-de-ani.html

Rugaciunea unui dac

“Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?
El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii! “ (Mihai Eminescu)

Believe in your heart

Omida sau fluture in devenire?

“Ceea ce omida numeste sfarsitul lumii, maestrul numeste fluture” (Lao Tzu)

Am inceput cu acest citat care m-a pus pe ganduri, intrucat dintotdeauna am fost fascinata de acest proces al transformarii omizilor in fluturi. Stiu ca aceasta tema a fost abordat de multa lume, dar simt nevoia sa o readuc in lumina. Pentru cei care nu cred in miracole, ce poate fi mai miraculos decat sa vezi o omida minuscula si aparent nesemnificativa pe lumea asta care se transforma intr-un fluture, simbol al frumusetii si al libertatii?

Cred ca existenta omizilor este de fapt o metafora data de la natura pentru transformarea noastra interioara. Omul ratacit in cotidian, pierdut in aglomeratia orasului mohorat nu e decat o omida care nu stie ca are aripi inauntrul sau. N-o sa va descriu aici intregul proces biologic al metamofozei in fluture, dar daca il veti studia atent veti intelege ca are un mesaj pentru noi.

A sosit timpul sa credem in transformarea noastra, sa credem ca suntem fluturi in devenire si nu doar niste simple omizi suferinde condamnate la moarte; e timpul sa constientizam aripile din interiorul nostru, acele aripi pe care ni le creeaza credinta atunci cand ne urmam visele.

Ce trebuie sa se mai intample ca sa credem? Miracolele fac parte din natura, ele sunt de fapt o realitate, iar noi suntem una cu natura chiar daca ne-am obisnuit sa ne distantam de ea. Sa ne deschidem ochii, sa ne lepadam precum omizile acel “strat de piele” ce reprezinta frica noastra care ne impiedica inca sa devenim fluturi.

In aceasta lume cenusie, omul nu e decat un fluture plin de culoare caruia i s-au taiat aripile, condamnat la credinta ca… e o simpla omida muritoare.

  

Aveti mai jos secvente din filmul Patch Adams, un film impresionant care mi-a adus aminte ca sunt un fluture atunci cand cred :)

2010- Fara limite

Am trecut in noul an, am deschis o noua poarta, dar din pacate e foarte greu sa inchidem usa trecutului. De fiecare data cand vrem sa ne reinnoim viata e ca si cum ne pregatim de o noua calatorie, vrem sa ne urcam in trenul care merge pe directia realizarii sinelui, dar nu ne putem lasa bagajele in gara trecutului. De ce spun asta ? Pentru ca omul in mod normal nu are limite, dar refuza sa inteleaga acest lucru.

Bagajele de care vorbeam sunt formate din sechele din trecut, din tot felul de credinte, din traume, emotii, prejudecati, idei care nu-si mai gasesc aplicarea si la care nu vrem sa renuntam. Aceste bagaje nu ne lasa sa ne gasim implinirea, acestea sunt limitele noastre pe care le caram ca pe niste poveri si pe care le-am creat singuri sau ne-au fost impuse de familie, de mediul in care am trait, de societate, de preoti, de profesori, de cei din jurul nostru. Nu contest buna intentie a acestora, dar multi s-au aflat intr-o mare eroare. Interesant e faptul ca noi le-am acceptat cu timpul si am ajuns chiar sa ne identificam cu ele si nu mai vrem sa renuntam la ele.

                                            

In copilaria mea, din ziua in care am inceput sa fiu constienta de lumea asta si sa pun intrebari, mi se dadeau mereu tot felul de raspunsuri care ma faceau sa ma simt limitata si cu mintea mea de copil am constatat ca multe lucruri ne erau interzise noua oamenilor si nu intelegeam de ce. Ma simteam ca intr-un glob de sticla transparent din care oamenii nu aveau de gand sa iasa pentru ca dupa ce s-a nascut pe lumea asta, fiecaruia i s-a spus « Nu se poate ».

M-am intrebat mereu care ar fi motivul petru care lumea refuza noul, refuza schimbarea si cu siguranta e frica… de necunoscut, e acea « zona de comfort » din care nu vrea sa iasa. In special noua romanilor, ne place sa ne plangem, sa dam vina pe altii, dar in acelasi timp refuzam sa facem ceva pentru schimbarea vietii, intai la nivel individual si apoi la nivel colectiv, nu invers ! Il admir pe Dan Puric care zicea «  Da, asta-i realitatea, dar, odata ce ai identificat realul nu mai trebuie insistat pe el, ci sa mergi mai departe» .

Propun sa nu mai insistam pe ceea ce se numeste « realitate » intrucat noi suntem creatorii ei. Si daca noi suntem creatorii ar fi cazul sa incepem sa-i aducem imbunatatiri, asa cum un sculptor isi corecteaza sculptura, asa cum un pictor isi infrumuseteaza pictura. Noi suntem sculptorii realitatii noastre, ai viselor noastre, NU avem limite ! « Noi facem realitatea » spunea Balzac, parintele realismului. Si atunci ce mai asteptati ? Renuntati la limite,la orice tip de frica, la prejudecati, la judecati , la tot ceea ce vi s-a inoculat din copilarie pana in prezent si care va impiedica sa va schimbati, sa va impliniti. Eliberati-va visele de poverile (bagajele) neimplinirii si un sentiment de libertate va va inunda intreaga fiinta.

Imi vine in minte acum o reclama in care un adolescent urca peste munti de obiecte si cladiri iar cand ajunge in dreptul scolii profesoara ii spune « Stop dreaming », iar el ii raspunde « I can’t hear you » si urca mai departe…