Nu pot sa nu amintesc nimic despre aceasta zi speciala dedicata celui care mi-a luminat copilaria si adolescenta cu poeziile sale si pe care l-am vazut mereu ca pe “Sarmanul Dionis”.
Cred ca melodia de mai jos valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte despre acest mare geniu. Tot ce pot sa va spun e ca recitindu-l cu alti ochi am redescoperit lumea in scrierile lui, atat de actuale. Se pare ca se aplica principiul conform caruia cartea e mereu aceeasi, dar tu esti tot timpul altul cand o citesti.
E timpul sa il dezgropam pe Eminescu din mormantul istoriei denaturate si sa-l repunem in LUMINA, prin el vorbeste glasul stramosilor nostri, prin el vorbeste eternitatea. “Desteapta-te, romane!” si pretuieste-ti valorile, adevaratele tale valori! Iar daca acest cantec starneste un strop de sensibilitate in inima ta, atunci vei simti ca nu intamplator te-ai nascut pe pamant romanesc.
http://jurnalulcristinei.blogspot.com/2009/06/adevarul-despre-eminescu-la-120-de-ani.html
Rugaciunea unui dac
“Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?
El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii! “ (Mihai Eminescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu