Mesaj pentru România

1decembrie…1 singură inimă, căci toţi suntem 1. Fie ca această zi să ne amintească de faptul că nu suntem separaţi unul de celălalt, că suntem unu cu acest pământ şi că inimile noatre bat în acelaşi timp.

Atâtea secole la rând acest popor şi-a acceptat cu resemnare soarta şi a continuat să aştepte la nesfârşit vremuri mai bune. Vestea “proastă” e că nu mai avem ce să aşteptăm pentru că schimbarea în bine porneşte de la fiecare român în parte. Nu mai avem de ce să fugim în alte ţări, pentru că în realitate fugim de noi înşine şi de fricile noastre, e ca şi cum ai fugi de umbra ta. A gândi, a spune sau a face aceleaşi lucruri în fiecare zi şi a aştepta să pice ceva din cer pentru o viaţă mai bună e o iluzie.

E timpul să facem ceva pentru această ţară prin noi înşine, să conştientizăm că suntem un întreg dintr-un alt întreg şi că toate acţiunile noastre generează efecte. Să nu mai aşteptăm efectele distructive ale acţiunilor noastre pentru a remedia, căci e mult prea greu să repari şi atât de uşor să previi.

Dacă eşti nemulţumit de atitudinea românilor din jurul tău, fii tu însuţi un model pentru ceilalţi şi cu cât se adună mai multe modele, cu atât cresc şansele de schimbare, pentru că a imita e cel mai uşor.

Fie ca imnul acestei ţări să devină Iubirea, deşi însuşi titlul imnului naţional te îndeamnă la trezire, căci somnul de moarte nu e altceva decât adâncirea într-o lume cenuşie, suferindă, fără viaţă şi fără speranţă.

Să renunţăm la feţele posomorâte şi la tot ce ne apasă, la tot ce ne separă, căci ne putem uni prin puterea gândului (să emitem gânduri bune, pentru toţi românii) şi putem schimba ţara prin puterea exemplului personal, fără să ne mai plângem şi fără să mai criticăm. Iar dacă crezi că nu ai puterea să schimbi în bine această ţară, aminteşte-ţi că ai puterea să te schimbi pe tine însuţi!

În loc să mai privim în gol a resemnare, să ne folosim ochii pentru a vedea frumosul şi soluţiile din noi înşine. În loc să mai plecăm capul de la atata suferinţă, să-l ridicăm spre cer căci de acolo vine binecuvântarea. În loc să mai arătăm cu degetul, să ne folosim degetele pentru a le uni în semn de rugăciune. În loc să ne mai încrucişăm braţele a nemulţumire, să le folosim pentru îmbrăţişare, pentru unire.

Aşadar, să ne unim cu gândul, cu inima şi cu fapta pentru o Românie mai bună, mai curată şi mai frumoasă! A venit vremea să înţelegi că tu poţi schimba acestă ţară doar cu atitudinea ta. Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei s-o vezi în această ţară!

Un suflet revoltat

E tot mai usor de observat cum oamenii isi ingradesc libertatea prin gardurile numite clisee mentale.

Suntem precum niste papusi ghidate cu ață de catre niste tipare invechite care ne-au fost inoculate si pe care le-am transformat in realitatea noastra.

Ei bine, acea ață e mai subtire decat ne imaginam si rezista pentru ca o alimentam mental cu ganduri si idei care de fapt nu ne apartin, pentru ca nu vin din noi, ci din afara noastra. Acea ața te face sa crezi ca ai nevoie de muuulte bunuri ca sa fii fericit, ca ai muuuulte nevoi pentru care sa scoti banul.

Oare pentru atata ne-am nascut ? Pentru niste placeri care nici macar nu-s ale noastre, ci ni s-au oferit? Fumatul, alcoolul, televizorul, pornografia, sexul, barfa, cancanul, vilele si masinile scumpe la vedere pentru snobism, bijuteriile inutile, etc. ….pentru astea „trag” majoritatea romanilor la joburi pe care le detesta si pentru astea sunt sclavii bancilor sau ai multinationalelor. Si din astea s-a nascut coruptia, ipocrizia si minciuna.

Oare merita ? Oare asta e esenta vietii ?

Nu sunt o papusa sa ma impopotonez cu bijuterii sau haine scumpe, pasarile cerului sunt superbe si nu se imbraca cu haine de firma. O floare nu invidiaza o alta floare pentru culorile ei. Cainele tau nu inceteaza sa se bucure cand te vede chiar daca esti „prost” imbracat.

Iubesc albastrul cerului si iubesc libertatea. N-am nevoie de “nevoi” sau dorințe inventate pentru a fi fericita. N-am nevoie de clisee dupa care sa fiu judecata, n-am nevoie de note pentru a mi se confirma valoarea si n-am nevoie de parerea altora pentru a fi eu insami !

Om fi noi musafiri pe lumea aceasta dar e ca si cum ne-am duce la mare si am face baie in piscina. Unde e bucuria cautarii, unde e dorinta asidua de cunoastere, unde esti tu ca si creator in aceasta lume ?

Nu va cer parerea, va cer doar sa reflectati si sa va raspundeti singuri la aceste intrebari. Iar daca v-ati saturat de ceea ce vedeti la tot pasul, poate ca e momentul sa vedeti si altceva.

Maestrii mei

Toti trecem prin diferite momente ale vietii cand ne dorim un maestru. Am constientizat ca e nevoie sa pornesc la drum, dar am nevoie de ajutor, de indrumare. Aveam nevoie de un ghid, chiar daca stiam ca fiecare e maestru si ucenic in acelasi timp.

As spune ca maestrul care apare in calea ta este ghidul pentru drumul tau si nu te-ai intalnit cu el intamplator. Asa ca m-am pornit la drum cu un sac plin de sperante si cu credinta urmatoare: Atunci cand ucenicul este pregatit, maestrul apare. M-am pregatit si in cele din urma a aparut. Rand pe rand, tot aparea cate un astfel de ghid la capat de drum. Eram extrem de incantata, fiecare imi dadea apa daca imi era sete si hrana pentru suflet.

M-am bucurat, am invatat multe de la fiecare si am considerat utile indicatiile fiecaruia, suficient de utile cat sa stiu pe care drum s-o iau ca sa ajung la destinatia mult dorita. Si drumul s-a prelungit, a devenit obositor, proviziile mele din sacul cu sperante si energie au inceput sa se termine incetul cu incetul si m-am trezit ca strig « Unde sunt ? Cum am ajuns aici ? De ce nu mi-au ajuns proviziile ? De ce sunt pe un drum lipsit de indicatoare ? »

Ei bine, am ajuns intr-un punct al drumului meu cand indicatiile primite de la ghizii pe care i-am intalnit se bateau cap in cap. Si m-am trezit ca un copil speriat atunci cand parintii lui se cearta si este pus in situatia sa aleaga, asta daca va aduceti aminte de imaginea din filmul Mr. Nobody.

Fiecare ghid a venit cu harta lui si fiecare pretindea ca el are dreptate. Iar mie imi ramanea sa pretind ca ii dau dreptate…desi in mine era o lupta crancena. Fiecare ghid s-a dovedit ulterior ca nu era asa cum ma asteptam. Din nou am gresit, nu trebuia sa am asteptari si nici sa cred in grade de comparatie (sa-l consider superior).

M-am trezit la rascruce de drumuri…« Bine, mi-am spus, si acum ce fac ? » De la fiecare am auzit raspunsuri precum « Intreaba-te pe tine », dar cu toate astea fiecare pretindea ca harta lui e cea corecta.

M-am intrebat pe mine si din interiorul meu s-a auzit ecoul a sute de voci diferite (acum o inteleg pe Ioana D’arc ), era un camp de batalie inauntrul meu. Ei bine, m-am decis sa abandonez campul de batalie, sa-mi las maestrii sa se lupte cu egourile lor si sa merg mai departe. Mi-am dorit mult sa fie toti alaturi de mine cand voi ajunge la destinatie, dar le multumesc pentru indicatiile date si de azi inainte ma voi ghida dupa harta mea. Cum stiu daca harta mea e cea buna ? Ei bine, am cerut si mi s-a dat. Si pentru prima data n-am mai intrebat pe altii, nu mi-am mai intrebat nici mintea, mi-am intrebat intuitia si inima, maestrii mei adevarati.

Acum il inteleg pe Osho de ce se contrazicea, acum inteleg de ce am dat peste ghizi atat de diferiti…am inteles ca singura harta e intelepciunea, chiar daca toti iti spun ca nu esti pe drumul cel bun.

Cred ca aceste versuri se potrivesc oricui are nevoie de un maestru.

 

Asculta mai multe audio Muzica

Sincronicitate…

Let’s smile..:)

Uneori e nevoie de ceva amuzant pentru ca oamenii sa-si dea seama de importanta faptelor lor, aparent banale. Uite ca s-a intamplat si acest miracol si chiar functioneaza :)

 

Poate ca da, poate ca nu…

“Calul cel iute al unui ţăran a fugit de acasă. Vecinii lui au exclamat: „O, ce ghinion!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus ţăranul.
O săptămână mai târziu, calul s-a întors acasă, aducând cu el alţi zece cai sălbatici. „Ce noroc!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus ţăranul.
Pe când îmblânzea caii, fiul ţăranului a fost lovit la un genunchi şi a rămas schilod. „Ce ghinion îngrozitor!”, au exclamat vecinii.
„Poate că da, poate că nu!”, a spus ţăranul.
O săptămână mai târziu, trimişii domnitorului au venit să recruteze oameni pentru armata acestuia. Din cauza genunchiului rănit, fiul ţăranului a fost scutit de armată. Vecinii, ai căror fii au fost luaţi cu arcanul, au exclamat: „Ce norocos eşti!”
„Poate că da, poate că nu!”, a spus ţăranul.”

(David Bell- Zenisme)

Dan Puric- Despre Omul frumos

O conferinta foarte reusita plina de profunzime si presarata cu mult umor pentru sufletul romanului. Vizionare placuta!

p.s. Daca v-a placut, continuarea celorlalte parti o gasiti tot pe youtube.

Bagajul vietii…

Poti face curatenie in viata ta, fara a arunca lucrurile de care nu mai ai nevoie?

 

Probleme cu vederea? :)

Suntem ca niste oameni care au probleme cu vederea sau mai bine zis cu ochelarii lor. Felul in care vedem lucrurile este alterat. E ca si cum purtam niste ochelari care s-au murdarit asa de tare in timp, incat nu mai vedem nimic clar si nici nu ne dam seama ca de fapt ochelarii sunt cei murdari, nu neaparat lumea pe care o vedem.

Se spune ca oamenii care folosesc des expresia “Nu-mi place ceea ce vad” au probleme cu vederea si nu intamplator. Alti oameni, printre care ma numar si eu, folosind foarte des expresia “Imi bat capul cu tot felul” au deseori dureri de cap:). Poate ca ar trebui sa fim mai atenti cu noi insine…De ce nu ne place ceea ce vedem in exterior? Oare nu cumva acel ceva exista si in interiorul nostru? Cat de sigur esti ca ceea ce vezi e real?

Am uitat ca in spatele norilor intotdeauna e Soarele care straluceste. Tot ce avem de facut e sa ne curatam ochelarii…e chiar asa de greu? Un cal nu-si poate lua jos singur obloanele care I se ataseaza ochilor, dar omul are aceasta libertate. Si daca are aceasta libertate de ce n-o face?

Exemplul de mai jos arata ca I love you e inlocuit in film de I see you…De ce oare? :)

 

Doua intrebari…dar care sunt raspunsurile?

Daca te intrebi care este motivul pentru care te zbati in aceasta viata, ai aici doua intrebari, asa ca nu mai sta pe ganduri si pregateste-ti deja raspunsurile…caci n-ai de unde sti cat mai stai in vizita pe acest pamant ;)

1. Ai gasit bucurie in viata ta?

2. Ai adus bucurie in viata celorlalti?

Fragment din minunatul film The Bucket List (cu Jack Nicholson si Morgan Freeman) Daca nu l-ati vazut, nu-l ratati!

 

 

Daca ai ghici…

Te indemn sa asculti  cu atentie aceste versuri calde ca o ploaie de vara…

Primavara din noi

S-a uitat cineva pe fereastra sa vada ca e primavara? Unii oameni nici macar nu-si dau seama ce fel de aer respira…Cum ajungi sa vezi mereu partea frumoasa a lucrurilor? Poate realizand ca nu exista dualitate, ca totul e una, ca in orice asa-zis rau e un bine si invers. Mai devreme sau mai tarziu nu va mai exista aceasta dualitate si vom intra in unitate.

De ce unii oameni vad mereu doar partea urata a lumii in timp ce altii doar pe aceea frumoasa? Nu cumva e totul chestiune de perceptie asa cum zice si fizica cuantica? “Cand iti schimbi modul de a vedea lucrurile, acele lucruri se schimba”. Se pare ca pana si fizicienii au descoperit ca observatorul e mai important decat observatul care se schimba in functie de perceptia observatorului. Exteriorul va reflecta intotdeauna interiorul, oricat am contesta acest lucru. Iata explicatia pentru “Precum in cer asa si pe pamant”…

Cand iti schimbi felul de a vedea lucrurile, ti se deschid adevaratii ochi si nu mai stii daca tu esti cel care s-a schimbat, daca lumea a fost dintodeauna aceeasi sau lumea in care traiesti s-a schimbat. Eu cred ca lumea se schimba odata cu noi.

Deodata, soarele e cea mai dulce mangaiere pe care mi-o da Universul, ma uit in jur si vad natura renascand, oamenii se bucura ca vine primavara, ne place re-nasterea petrnu ca stim ca si noi vom renaste intr-o buna zi. Dar de ce nu, incepand de azi?

Priviti in jur, apar muguri, apar din nou zburatoare si firul ierbii parca surade in mangaierea razelor. Unde au fost pana acum? De unde au aparut iar? Aceste mici insecte si plante nu sunt aceleasi cu cele din asta-toamna, au renascut. Oricat de greu ne e sa credem si noi vom renaste pentru ca si noi facem parte din natura, iar corpul nostru e facut din pamant. Aceleasi substante din care e facut pamantul se regasesc in corpul nostru.

E minunat daca privesti in jur si vezi atata bucurie, zambete, copii jucandu-se, pasari ciripind; si daca in jur e minunat, inseamna ca si in interiorul tau e la fel. Nu-ti dai seama? Totul e pe baza de perceptie…Pana si pasarile canta renasterea, cantecul lor e mai vioi. Insa nu toata lumea are urechi sa le auda macar. Fie ca gandurile si emotiile tale sa cante renasterea si invierea de acum inainte in sufletul tau.

Multumesc Deliei pentru aceasta piesa atat de plina de inspiratie ;)

http://pursisimpludespreviata.blogspot.com/

Dincolo de coincidente

Se pare ca acolo unde ne ghideaza spiritul nu exista coincidente. Nimic nu e intamplator, chiar si cercetarea stiintelor naturii ne arata asta. Totul se intampla pt a servi unei alte intamplari, precum rotitele unui ceas. Si daca privim natura si observam de pilda ca nu intamplator plantele elimina oxigen si inspira dioxid de carbon, iar corpul uman actioneaza in procesul invers. 

Totul e interconectat si ne arata ca nu putem reusi decat unii prin altii si de ce n-ar fi si evenimentele din viata noastra interconectate? Daca putem privi in urma in trecutul nostru, parca nimic n-a fost intamplator, nu-i asa? Unele evenimente nu le intelegem nici in ziua de azi, dar la momentul potrivit vom intelege.

Cineva spunea ca tot ce trebuie sa facem e “sa fim” si ceea ce trebuie sa ni se intample se va intampla la momentul potrivit. Nu intotdeauna stim cand e momentul potrivit, asa cum nu intodeauna ceea ce ne dorim in aparenta e potrivit pentru noi. Dar in loc sa traiasca, omul cotidian alearga de colo-colo, dispera, se agita si apoi ramane cu un aer de dezamagire pierzandu-si increderea. Cred ca asta inseamna sa fortam lucrurile in viata noastra si uneori fortam si deciziile celorlalti in scopuri personale, iar a forta inseamna practic a te opune.

Viata e ca un rau care curge prin noi, de-a lungul coloanei vertebrale, iar a te opune curgerii cu orice mijloc nu poate crea decat o inundatie cu aspect distrugator. E ca si cum am forta apa sa ramana in matca, iar la un moment dat ea va trece si peste stavilarele puse de noi si ne va izbi cu putere. Atunci se produc acele “caderi” ale noastre carora noi le-am dat denumirea de “depresii” si in loc sa constientizam ce s-a intamplat de am cazut, noi ne consideram victimele sortii sau victimele altora.

Cred ca nu mai e timp de asa ceva, cum zicea Marin Preda “timpul n-a mai avut rabdare” cu noi. E timpul sa intelegem ca nimic nu e intamplator, ca doar unii prin altii vom evolua, ca avem nevoie de o “religie mai stiintifica” si de o “stiinta mai religioasa” cum spunea un mare ganditor. Ar fi nevoie de o intersectie a unor planuri pentru ca o creatie noua sa razbeasca la lumina si avem toate indiciile pentru a face asta. Pana acum Soarele n-a dezamagit niciodata Pamantul…

 

Zambiti, va rog!

Daca data trecuta am scris de imbratisare, azi voi scrie de zambet, sunt cele doua lucruri care ne pot imbunatati zilele, sunt cele mai accesibile si nu trebuie sa le astepti…se pot intampla chiar aici si acum! Oare de ce numai in poze zambim mai mult?

Puterea unui zambet e imensa, cred ca toti cei carora va place sa zambiti stiti asta si mai ales, ne place compania oamenilor zambitori. Nimanui nu-i plac oamenii incruntati si posomarati, probabil pentru ca nu suntem facuti pentru tristete, ci pentru seninatate.

Tristetea e doar o experienta, ca o furtuna trecatoare, nu e indicat sa ne identificam cu ea pentru ca astfel  o retinem in noi si ne miram de  ce nu mai putem fi veseli. Un zambet inlatura toti norii si ne readuce seninatatea pe chip, acea seninatate din care am venit pe acest pamant.

Sa zambim cat mai mult, cat despre motive de a zambi, eu cred ca sunt mii de motive zilnic dar le ignoram, suntem prea orbi ca sa le vedem. Si atunci, daca tot intalniti un om care va zambeste, zambiti-i inapoi, e cel mai bun lucru pe care-l puteti face pentru acea persoana. Daruiti zambete si nu mai economisiti ganduri care va intuneca mintea. Un mare scriitor spunea “Zambeste mereu, nu poti sa stii niciodata cine se va indragosti de zambetul tau” :)

Am postat un filmulet emotionant despre cineva care si-a facut din zambetul celorlalti un mod de viata :)

IMBRATISATI-VA…

Se stie ca atingerea prin imbratisare invioreaza simturile si ne da un  sentiment de bine. In acel moment are loc o comuniune intre persoane, se transmite energie de la unul la celalalt.

Imbratisarea ne ofera in primul rand un sentiment de siguranta, din cauza ca de cele mai multe ori nu stim sa intretinem relatiile cu cei din jurul nostru, ne simtim nesiguri intr-o lume vazuta nesigura. Imbratisarea ne da incredere pentru ca vine din suflet, fiind un act spontan plin de iubire.

De multe ori am simtit nevoia sa imbratisez si am ezitat din tot felul de cauze ridicole. Prin imbratisare putem spune multe fara cuvinte. Nu ezitati, imbratisati-va cat mai des posibil, fara retineri, e pe gratis :) 

 

Imbratisarea (de NICHITA STANESCU)

“Cand ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.

Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atat de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.

As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, intrecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.”

Omul in univers...universul in om

De multe ori omul se simte...incomplet. De ce atunci cand obtinem lucrurile la care am visat indelung, simtim ca lipseste ceva dar nu stim ce? Poate pentru ca nu a obtine e scopul nostru, ci acela de a fi, de a deveni, de a evolua. Cand lipseste ceva, omul cauta un substitut dar acesta e intotdeauna de scurta durata.
Lucruri precum "realizarile" noastre in viata, cate bunuri si diplome avem, cat de destepti sau culti suntem, ne separa de ceilalti. Dar ce poate face o bucatica infima dintr-un univers care s-a decis sa nu mai faca parte din el? Cancerul se formeaza prin separarea unor celule de restul, celule care vor sa fie "altfel " decat celelalte, nu le mai place comuniunea. Asa suntem si noi, oamenii, ne-am indepartat de natura, de Mama pamant si de Cer, de Divin. Ne comportam ca niste celule canceroase pentru ca ne credem superiori. Curios, nu-i asa?
De ce sa ne separam de durerile si bucuriile oamenilor, de frumusetile si de furtunile naturii? Stiu ca durerea cuiva e si a mea, bucuria celor de langa mine e si a mea...Zambetul cuiva ma face automat sa zambesc, imbratisarea ma face sa simt ca plutesc.
Si daca ne luam dupa Codul lui Moise si Dumnezeu a spus I am that I am, atunci sa punem virgula si obtinem I am that, I am.
Am auzit ieri ciripitul unei pasari si m-am gandit ca si eu sunt cantec, am vazut tineri zambind pe strada am mi-am dat seama ca si eu sunt zambet, am inspirat aerul de munte si am simtit ca sunt si eu o particula din padure, din verdele plantelor, din frunze, sunt un strop de ploaie din toata ploaia.
Recunosc...sunt o bucata din puzzle-ul lumii..asta daca privesc doar bucata separat, pentru ca daca le vad si pe celelalte, vad intregul, vad imaginea in splendoarea ei. Sunt un univers in miniatura.
Suntem toti in Unul, suntem celulele care alcatuiesc organul Pamant din Trupul Universului. Dar sa nu uitam ca intr-o singura celula e cuprins tot Universul...priviti:)

Live like wild horses..

V-ati intrebat vreodata de ce caii salbatici sunt asa de frumosi, asa de ageri si de puternici ? Pentru ca sunt liberi…In adancul nostru noi suntem precum caii salbatici, pentru ca doar fiind liberi vom cunoaste acea stare de fericire si vom pasi pe poarta eternitatii, alergand cu viteza luminii.

Din pacate nu suntem liberi, suntem precum acei cai carora li s-au pus obloane, carora li s-au impus limite. Ciudat, nu ? De ce li s-au pus obloane ? Pentru ca acela care stapaneste un cal stie ca e periculos daca acel cal vede mai mult, stie ca acel cal are o forta si o viteza cu mult mai mare decat a sa, stie ca il poate distruge.

Nu pot sa nu observ blandetea din ochii unui cal supus, are o privire care trece prin tine, care pur si simplu te citeste. Daca-ar sti cat e de puternic, ca poate alerga fara sa se opreasca la comanda nimanui, ca n-ar alerga singur, ci impreuna cu alti cai la fel de minunati.Daca ar sti precum fratii lui  liberi ce inseamna sa alergi in lumina soarelui, pe campuri imense si sa nu ai alt orizont decat albastrul cerului…Dac-ar sti…

Sper ca v-am dat de gandit si cand aveti ocazia, priviti-i ! E timpul ca toti caii sa redevina salbatici, e timpul ca noi sa redevenim liberi, asa cum ne-am nascut,  sa nu ne mai comportam ca niste sclavi in viata aceasta, depinde numai de noi..Free your mind, free yourself, live like wild horses !

Am adaugat niste linkuri frumoase, sper sa va placa!

Find the eyes to see…

Am gasit aceasta afirmatie in Profetiile de la Celestine, deschide-ti inima si vei gasi acei ochi pentru a vedea lumea…altfel! Priveste mai aproape ;) E un sentiment minunat, care iti inunda toata fiinta cu lumina.

 

Suntem energie…

“Cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda…”

Fizica cuantica ne demonstreaza clar ca suntem facuti din energie, miscarea electronilor e pe baza de energie, tot ce vibreaza in univers e energie..Putem verifica acest lucru foarte usor. Fiecare om are o aura, un camp energetic, la unii se vede cu ochiul liber, dar pentru cine are ochi sa vada…

De multe ori cand suntem obositi spunem ca ne simtim ”storsi de energie”, ne simtim asa fara sa intelegem motivul. Parca cineva ne-a “furat” toata energia si asa este. Asta se intampla cand ne lasam condusi, controlati (de serviciu, de partener, de unele persoane, de unele lucruri, etc), constient sau inconstient, ni se ia din energie. In somn se intampla acest miracol al “incarcarii bateriilor”, insa somnul nu e singura noastra sursa de a primi energie.

Asa cum unele lucruri sau persoane ne iau energia intr-un mod “brutal”, exista si opusul si anume oamenii care ne dau energie. Daca privim un corp care nu mai este in viata, observam ca acea unda de energie a plecat definitiv, ca energia era combustibilul care ii punea corpul si mintea in functiune. Multi isi iau energia controlandu-i pe ceilalti, astfel ajungem sa ne controlam reciproc, ceea ce duce la violenta, frica, confuzie, etc. Din cauza asta simtim mereu frica de a nu pierde ceea ce avem. Ne e frica de ambele parti: ca pierdem controlul sau ne e frica sa fim controlati, manipulati (in familie, cuplu, societate, la locul de munca).

Opusul fricii e iubirea. A iubi inseamna a darui..Daca avem energie trebuie sa o daruim pentru ca e un dar divin, e acel “talant” de care vorbeste si Biblia si pe care trebuie sa-l inmultim pentru a nu-i pierde puterea. De ce spun asta? Pentru ca daruind, de fapt primesti, asa cum zicea Steinhardt in cartea lui “Daruind vei dobandi”. Daca persoana careia ii daruiesti iti raspunde daruind la randul ei, cantitatea de energie creste, se inmulteste, nu se aduna si duce la un inalt nivel vibrational al fiecaruia.

Asa se explica de ce in prezenta unor persoane dragi sau cu care rezonam ne simtim foarte plini de viata, foarte incarcati cu energie si observam ca ei se manifesta la fel. Acest lucru nu e posibil fara iubire, fara bucuria de a impartasi, fara comuniune. Si la fel e in cazul comuniunii cu natura, cu animalele sau plantele alaturi de care ne simtim revitalizati sau cu divinul prin rugaciune.

Concluzia este: paziti-va energia, nu o mai consumati cu lucruri total inutile care va seaca si daca nu va simtiti bine intr-un anumit mediu, plecati de acolo, nu asteptati sa deveniti “storsi” si sa va imbolnaviti. E important sa cautam compania celor care au ceva sa ne daruiasca si celor pregatiti sa primeasca ceea ce aveti de dat. Sa ne reconectam cu natura, adevarata sursa de viata.

Acest mesaj il gasiti si in filmul “ Avatar” dar mai ales in filmul “Profetiile de la Celestine”, aveti mai jos un fragment (momentul special e din minutul 3). ;) si un link cu mai multe detalii despre aura.

Va imbratisez cu drag.

http://parapsy.ro/?p=1359

15 ianuarie- Ne-am ales cu domnul Eminescu...

Nu pot sa nu amintesc nimic despre aceasta zi speciala dedicata celui care mi-a luminat copilaria si adolescenta cu poeziile sale si pe care l-am vazut  mereu ca pe “Sarmanul Dionis”.

Cred ca melodia de mai jos valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte despre acest mare geniu. Tot ce pot sa va spun e ca recitindu-l cu alti ochi am redescoperit lumea in scrierile lui, atat de actuale. Se pare ca se aplica principiul conform caruia cartea e mereu aceeasi, dar tu esti tot timpul altul cand o citesti.

E timpul sa il dezgropam pe Eminescu din mormantul istoriei denaturate si sa-l repunem in LUMINA, prin el vorbeste glasul stramosilor nostri, prin el vorbeste eternitatea. “Desteapta-te, romane!” si pretuieste-ti valorile, adevaratele tale valori! Iar daca acest cantec starneste un strop de sensibilitate in inima ta, atunci vei simti ca nu intamplator te-ai nascut pe pamant romanesc.

http://jurnalulcristinei.blogspot.com/2009/06/adevarul-despre-eminescu-la-120-de-ani.html

Rugaciunea unui dac

“Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici maine, nici ieri, nici totdeauna,
Caci unul erau toate si totul era una;
Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata
Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,
Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?
El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii! “ (Mihai Eminescu)

Believe in your heart

Omida sau fluture in devenire?

“Ceea ce omida numeste sfarsitul lumii, maestrul numeste fluture” (Lao Tzu)

Am inceput cu acest citat care m-a pus pe ganduri, intrucat dintotdeauna am fost fascinata de acest proces al transformarii omizilor in fluturi. Stiu ca aceasta tema a fost abordat de multa lume, dar simt nevoia sa o readuc in lumina. Pentru cei care nu cred in miracole, ce poate fi mai miraculos decat sa vezi o omida minuscula si aparent nesemnificativa pe lumea asta care se transforma intr-un fluture, simbol al frumusetii si al libertatii?

Cred ca existenta omizilor este de fapt o metafora data de la natura pentru transformarea noastra interioara. Omul ratacit in cotidian, pierdut in aglomeratia orasului mohorat nu e decat o omida care nu stie ca are aripi inauntrul sau. N-o sa va descriu aici intregul proces biologic al metamofozei in fluture, dar daca il veti studia atent veti intelege ca are un mesaj pentru noi.

A sosit timpul sa credem in transformarea noastra, sa credem ca suntem fluturi in devenire si nu doar niste simple omizi suferinde condamnate la moarte; e timpul sa constientizam aripile din interiorul nostru, acele aripi pe care ni le creeaza credinta atunci cand ne urmam visele.

Ce trebuie sa se mai intample ca sa credem? Miracolele fac parte din natura, ele sunt de fapt o realitate, iar noi suntem una cu natura chiar daca ne-am obisnuit sa ne distantam de ea. Sa ne deschidem ochii, sa ne lepadam precum omizile acel “strat de piele” ce reprezinta frica noastra care ne impiedica inca sa devenim fluturi.

In aceasta lume cenusie, omul nu e decat un fluture plin de culoare caruia i s-au taiat aripile, condamnat la credinta ca… e o simpla omida muritoare.

  

Aveti mai jos secvente din filmul Patch Adams, un film impresionant care mi-a adus aminte ca sunt un fluture atunci cand cred :)

2010- Fara limite

Am trecut in noul an, am deschis o noua poarta, dar din pacate e foarte greu sa inchidem usa trecutului. De fiecare data cand vrem sa ne reinnoim viata e ca si cum ne pregatim de o noua calatorie, vrem sa ne urcam in trenul care merge pe directia realizarii sinelui, dar nu ne putem lasa bagajele in gara trecutului. De ce spun asta ? Pentru ca omul in mod normal nu are limite, dar refuza sa inteleaga acest lucru.

Bagajele de care vorbeam sunt formate din sechele din trecut, din tot felul de credinte, din traume, emotii, prejudecati, idei care nu-si mai gasesc aplicarea si la care nu vrem sa renuntam. Aceste bagaje nu ne lasa sa ne gasim implinirea, acestea sunt limitele noastre pe care le caram ca pe niste poveri si pe care le-am creat singuri sau ne-au fost impuse de familie, de mediul in care am trait, de societate, de preoti, de profesori, de cei din jurul nostru. Nu contest buna intentie a acestora, dar multi s-au aflat intr-o mare eroare. Interesant e faptul ca noi le-am acceptat cu timpul si am ajuns chiar sa ne identificam cu ele si nu mai vrem sa renuntam la ele.

                                            

In copilaria mea, din ziua in care am inceput sa fiu constienta de lumea asta si sa pun intrebari, mi se dadeau mereu tot felul de raspunsuri care ma faceau sa ma simt limitata si cu mintea mea de copil am constatat ca multe lucruri ne erau interzise noua oamenilor si nu intelegeam de ce. Ma simteam ca intr-un glob de sticla transparent din care oamenii nu aveau de gand sa iasa pentru ca dupa ce s-a nascut pe lumea asta, fiecaruia i s-a spus « Nu se poate ».

M-am intrebat mereu care ar fi motivul petru care lumea refuza noul, refuza schimbarea si cu siguranta e frica… de necunoscut, e acea « zona de comfort » din care nu vrea sa iasa. In special noua romanilor, ne place sa ne plangem, sa dam vina pe altii, dar in acelasi timp refuzam sa facem ceva pentru schimbarea vietii, intai la nivel individual si apoi la nivel colectiv, nu invers ! Il admir pe Dan Puric care zicea «  Da, asta-i realitatea, dar, odata ce ai identificat realul nu mai trebuie insistat pe el, ci sa mergi mai departe» .

Propun sa nu mai insistam pe ceea ce se numeste « realitate » intrucat noi suntem creatorii ei. Si daca noi suntem creatorii ar fi cazul sa incepem sa-i aducem imbunatatiri, asa cum un sculptor isi corecteaza sculptura, asa cum un pictor isi infrumuseteaza pictura. Noi suntem sculptorii realitatii noastre, ai viselor noastre, NU avem limite ! « Noi facem realitatea » spunea Balzac, parintele realismului. Si atunci ce mai asteptati ? Renuntati la limite,la orice tip de frica, la prejudecati, la judecati , la tot ceea ce vi s-a inoculat din copilarie pana in prezent si care va impiedica sa va schimbati, sa va impliniti. Eliberati-va visele de poverile (bagajele) neimplinirii si un sentiment de libertate va va inunda intreaga fiinta.

Imi vine in minte acum o reclama in care un adolescent urca peste munti de obiecte si cladiri iar cand ajunge in dreptul scolii profesoara ii spune « Stop dreaming », iar el ii raspunde « I can’t hear you » si urca mai departe…